19 februarie 2020 – SciencesPo Dijon la Galați
Miercuri, 19.02.2020, Colegiul Național „Costache Negri” Galați a avut onoarea de a primi vizita domnului Lukas Macek, directorul campusului european SciencesPo Dijon, Franța. Domnia sa a prezentat oferta de studii a prestigioasei universități în fața unui public de elevi pasionați de limba franceză.
21 noiembrie 2019 – Cea mai mare lecție din lume, sub egida UNICEF
Clasa pregătitoare, coordonată de doamna prof. înv. primar Daniela Bobu, a participat la o lecție de familiarizare cu drepturile copilului. Lecția a făcut parte din programul propus de UNICEF, „Cea mai mare lecție din lume” (UNICEF), program desfășurat cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului (22.11.2019), cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului.
Lansare de carte – Doina Ruști – „Homeric”
Un eveniment deosebit găzduit de colegiul nostru a fost și lansarea noului roman al scriitoarei Doina Ruști, „Homericul”. În deschiderea evenimentului elevii au încercat să recreeze atmosfera secolului al XIX-lea, secol în care se plasează acțiunea cărților Doinei Ruști. Întâlnirea a fost moderată de inspector gen. adj. prof. Pompilia Chifu. Dialogul cu scriitoarea s-a dovedit unul pasionant și incitant.
